Elton John a depus mărturie în procesul lui Kevin Spacey de la Londra

Elton John a depus mărturie în procesul lui Kevin Spacey de la Londra
Publicat: 18/07/2023, 13:06

Elton John a depus mărturie în faţa unui tribunal din Londra în procesul în care actorul Kevin Spacey este acuzat de agresiuni sexuale. Cântărețul a răspuns întrebărilor într-o videoconferință, din Monaco, scrie Reuters.

În procesul care se judecă la Southwark Crown Court din Londra, Spacey, în vârstă de 63 de ani, a pledat nevinovat la 12 capete de acuzare de natură sexuală, pe care le-ar fi săvârşit împotriva a patru bărbaţi în Marea Britanie în perioada 2001-2013.

Presupusele agresiuni au avut loc într-o perioadă când actorul lucra şi trăia în Marea Britanie şi deţinea, din 2003, funcţia de director artistic al teatrului Old Vic din Londra.

Kevin Spacey, dublu premiat cu Oscar, l-a chemat ca martor pe Elton John, care a fost întrebat despre participarea lui Spacey la o petrecere extravagantă găzduită de cântăreţ la începutul anilor 2000. Pe drumul spre această petrecere, unul dintre acuzatori spune că, aflat la volanul unei maşini, a fost agresat sexual de Spacey atât de agresiv, încât era aproape să facă un accident.

John a spus că Spacey a petrecut noaptea de după eveniment la locuinţa contăreţului şi a soţului acestuia, aflată în Windsor, adăugând: „Nu-mi aduc aminte să mai fi venit în vizită ulterior”.

Soţul lui Elton John, David Furnish, a depus de asemenea mărturie prin videoconferinţă din Monaco spunând că Spacey a participat o singură dată, în 2001, la petrecerea pe care cuplul o organizează anual la reşedinţa lor, cu câţiva ani mai devreme decât susţine unul dintre acuzatori în mărturia lui. Furnish a mai spus că a vorbit uneori cu reclamantul, pe care l-a descris ca o „persoană foarte prietenoasă, amabilă, calmă”. „Puteai mereu să faci glume cu el”, a adăugat Furnish. „E o persoană bună, amuzantă, fermecătoare”.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Kevin Spacey este un „prădător sexual”, a declarat una dintre presupusele sale victime în fața instanței britanice

Un nou proces al lui Kevin Spacey, acuzat de agresiuni sexuale, a început azi la Londra

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
El este Robert, tânărul de 23 de ani care a murit în teribilul accident din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Toți românii sunt obligați. 27 mai este ultima
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Oana Roman, pusă la zid de internauți după ce a postat o fotografie: ”Se vede...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
×